La ce te ajută un test de consiliere în Carieră?

E ciudat cum faci 8 ani de școală, 4 ani de liceu și apoi încă 3-4 sau chiar și 6 ani de facultate pentru ca în final tot să nu știi ce să faci cu viața ta. Dar nu e panică pentru că nu ești singurul. Ia un bilet și pune-te la coadă, tinere că sunt mai mulți ca tine și încă tot mai vin.

Într-adevăr că majoritatea covârșitoare se află într-o situație de genu’ după liceu. După facultate se mai triază, dar nu cu foarte mult. Crizele existențiale vor mai exista.

Ar fi pe de o parte și ciudat să știi ce să faci dat fiind sistemul educațional actual. Ai fi o persoană specială dacă ai știi ce vrei chiar după liceu. Uneori ai impresia că știi și te bagi la o facultate că poate, poate. Mai apar și alte experiențe și în cele din urmă deslusești misterul. Sau poate nu îl deslusești niciodată și lucrezi zi lumină undeva unde nu te regăsești dar e călduț și ziua de 15 e una sfântă.

„Și crezi că un test de consiliere m-ar ajuta să știu ce vreau?”. Da, Relule (din serialul Umbre), așa cred. Dacă ți se pun întrebările potrivite și răspunzi sincer ai șansa să devii mai mult decât Relu’ instalatoru’. Nu e garantat dar măcar ai o șansă. Una extra față de prietenii tăi ( a.k.a competiția ta).

Un astfel de test îți va da niște răspunsuri care se vor potrivi mai mult sau mai puțin cu personalitatea ta. Poate nu se potrivește deloc, sau poate se potrivește doar pe jumătate, sau chiar în totalitate. Ideea este că odată ce ai răspunsurile poți să vezi variante care ți s-ar potrivi și la care nu te-ai gândit. Sau te-ai gândit dar mai voiai o confirmare ca să fii sigur că e ce trebuie.

Dar mai mult decât atât, vei afla niște domenii și de ce skill-uri ai nevoie ca să devii cel mai bun în acel domeniu. Poate unele dintre skill-uri le ai și poate altele urmează să le dezvolți. 

Și dacă vrei să îți dezvolți niște skill-uri, cum ai face asta? Crezi că strică să vezi ce tip de inteligență ai? Cum poți să înveți cel mai bine?. Îți zic eu că nu strică. Nici o extra confirmare nu strică. Poți să înveți  Vizual-spațial, să reții informațiile mult mai ușor și rezolvi problemele mult mai rapid dacă îți pui imaginația și creativitatea la lucru. Sau Corporal-kinestezic, adică să înveți cel mai mult din punerea în „mișcare” a informațiilor, folosindu-ți simțurile, interacționând cu oamenii și cu spațiile care te înconjoară. Sau chiar și Muzical-ritmic, adică să reții informațiile mult mai rapid și să înveți cu ușurință orice lucru dacă este pus pe o linie melodică. Da chiar există așa ceva.

Pe lângă asta mai aflii ș ice tip de personalitate ai. Aici treaba cu personalitățiile e mai tricky. În multe teste denumirile sunt diferite însă deseori esența e cam aceeași. Un lider e un lider și se diferențiază clar de turmă.

Reține că cunoașterea de sine este cheia dezvoltării personale și profesionale pentru oricine.

Ideea centrală ar fi că dacă îți afli tipul de personalitate atunci o să poți să descoperi variante de care nu ai auzit vreodată și le vei putea exploata.

Poate ești un Realist și ai niște aptitudini mecanice, dexteritate, coordonare manuală şi digitală și ți-i s-ar potrivi joburi care necesită operare cu echipamente, folosirea uneltelor, construcţie, reparaţie. Inginer constructor, şofer, operator sau maşinist. Sau poate ești un Intelectual cu mușchi care s-ar pricepe bine în cercetare sau ca medic, chimist, mathematician sau și biolog.

Sau poate că ești un adevărat Întreprinzător care deține aptitudini verbale și abilitatea de a-i motiva pe ceilalţi. Aici joburile ar putea fi în management, negociere. Politician sau un veritabil agent vânzări.

Indiferent de tipul personalității, important este ca tu să ai o idee ce ți-ar putea plăcea, să încerci și să îți dezvolți skilluri în zona aceea.

Încă nu am început înscrierea dar până atunci trage un ochi peste reguli, respiră de două ori, vezi dacă te potrivești și stai geană că urmează cât de curând și aceste înscrieri!

Sănătate la iepuri!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *