Greu ar fi de zis un moment prielnic pentru a avea un mentor. Oarecum este ideal să îl ai de la primii tăi pași. Până la un punct probabil unul dintre părinți ajunge să fie mentorul tău (atâta doar că niciunul dintre voi nu va știi asta). Așa cum de la părinți primești un ghidaj o bună parte de ani din viața ta, e de preferat să primești un astfel de ghidaj, chiar unul mai bun, și după ce părăsești penthouse-ul părintesc.

Și poate te întrebi cum ai putea găsi acest mentor? Și mai greu de zis. Sunt toate probabilitățiile să nici nu îl găsești și să te găsească el pe tine. Cumva, cumva tot va conspira universul să îți găsească mentorul, că doar nu te va lăsa ca fata nemăritată din ultimul sat al comunei.

“Și mie ce-mi iese?” era întrebarea pe care o aveam eu până la un punct al vieți mele. Am băut niște apă udă și rece, au trecut niște ani și apoi m-am calmat. Am descoperit că nu trebuie să îmi iasă mereu ceva. Descoperi că bucuria adevărată vine din a dărui și nu din a primi (mai ales în club).

„Și despre ce blocaje tot vorbești? Totul merge <<ceas>>” probabil că îți străfulgeră prin minte. Yes, a rookie mistake. I know the feeling. Been there, done that.

Nu totul e șnur și tu știi asta. Uneori e doar senzația că totul e minunat. Mă întrebase cineva odată în primii mei ani de adolesceniadă:

“ – Boy, știi de ce proștii sunt cei mai fericiți?

Am ridicat ușor de umeri și am întrebat                                     

– Nu, de ce?

– Pentru că ei nu știu cât nu știu”

Am început să zâmbesc tâmp și să aprob fără să conștientizez că eu mă situez în categoria de “nu știu cât nu știu”. Nu a percutat mintea mea pe atunci vorbe așa avansate.

La fel e și cu aceste blocaje. Nici nu știi că le ai, darămi-te să le mai și conștientizezi. Dar nu e bai pentru că așa ești creat. Să îți asiguri un confort psihic. Pur și simplu.

Lucrurile sunt simple. Totul se leagă de 6 nevoi ale oricărui individ. Când ajungi să ai un blocaj la una dintre nevoi începi să devii nefericit. Vrei să rezolvi blocajul dar nu știi cum. E și mai greu dacă nu știi care e blocajul.

Blocajele pot fi nenumărate, însă nevoile sunt tot aceleași 6, care sună cam așa:

1. Siguranță/Certitudine
2. Varietate
3. Iubire/Conexiune
4. Semnificație
5. Creștere
6. Dăruire

Da, știu că sună ca niște vorbe dintr-o sectă religioasă care vrea doar să te atragă în cercul lor pentru a face activități mai mult sua mai puțin rationale, dar nu e așa. Keep reading.

Tovarășul Voltaire zicea că “mai degrabă judeci un om după întrebările pe care le pune decât după răspunsurile pe care le dă”.

Ooooo dar ce vorbă bună. Tu știi cât de puțini oameni ascultă ca să înțeleagă și nu ca să răspundă? Enorm de puțini. Încearcă să discuți cu un priten orice fel de subiect și numără de câte ori zice “să vezi ce am făcut eu”.

Nici un mentor nu ar trebui să îți dea răspunsul. Răspunsul doar tu ți-l poți da. Tentația e mare să ți-l ofere pe tavă ca să îți justifice timpul/prețul, însă un mentor bun îți pune întrebările potrivite pentru ca tu să îți dai răspunsul potrivit.

Mai repet odată. Un mentor bun îți pune întrebările potrivite pentru ca tu să îți dai răspunsul potrivit.

Asta e și diferența dintre un trainer și un coach. Atunci când vorbești cu un trainer, el va fi întotdeauna expertul pe când atunci când discuți cu un coach TU vei fi în reflectoare. Tu vei fi expertul.

Deseori lucrurile se văd diferit din exterior iar această artă de a pune întrebările potrivite nu e o sarcină atât de simplă precum pare la prima vedere. Întrebările de tipul “de ce nu ai făcut X” nu sunt cele potrivite deoarece acolo vei avea tendința de a te jutifica. În schimb întrebările de tipul “ce s-ar schimba în viața ta dacă ai face X” sau “ce ar trebui să se întâmple pentru ca tu să faci X” sunt oleacă mai potrivite.

Cele 6 nevoi

Siguranță/Certitudine. Oricine are nevoie de certitudine în viață, fie că e vorba de job, bani, relație, mâncare, sau orice altceva. Trăirea în incertutidine e la fel de rea ca pușcăria. Un stres psihic constant. E ca și atunci când trebuie să mergi la bacalaureat și nu ești sigur pe acel sfânt 5 (sau 6 – depinde cum va ieși media). Nefiind sigur începi să te gândești ce alte variante ai mai avea și începi să îți dai filme și cauți aprobarea celor din jur pentru planul tău B și la câte și mai câte te gândești dacă nu iei un banal de examen.

Varietate. Dulcea și amăruia varietate. Un bun oximoron. Schimbarea este întotdeauna binevenită. Uneori este așa cum te asștepți însă alteori, nu. E greu la job să faci tot același lucru în fiecare zi. E greu să mergi pe sistemul magazin-acasă, magazin-acasă. Cum schimbi asta? Ce ai putea să îți aduci în plus în viață ca să simți că trăiești și nu doar ca să plătești facturi?

Iubire/Conexiune. Nu cred că mai este necesar de zis cât de importantă este această nevoie. Probabil este cea mai importantă dintre nevoi. Indiferent ce posesii material deții, ele sunt degeaba dacă nu ai și oameni care să îți ofere iubire, cu care să ai o conexiune. Ce relevanță are dacă câștigi premiul Oscar și nu ai la la cine să îi spui? Totul se rezumă la iubire. Dai și primești. Dacă crezi că primește fără să dai, te înșeli.

Semnificație. Cu toții zăbălim după semnificație. Dorim să ieșim în evidență și să simțim că suntem folositori și că putem face diferența. Rețelele de socializare au ajutat la sporirea semnificației în rândul oamenilor însă deseori e un sentiment de semnificație falsă. Semnificația reală e dincolo de 1.000 de like-uri.

Creștere. Nu există stagnare. Ori e creștere, ori declin. Singurul lucru care merge linear e liniuța verde a aparatului de la spital. Și asta nu e de bine. Este greu să crești. Dar și satisfacția e pe măsură. La fel e și mersul la sală. Sala de sport, nu sala de mese. Acea senzație de ardere a mușchilor în timp ce faci exercițiul oferă un sentiment nemaipomenit. E dureros dar al dreacu de plăcut. La final e pur și simplu extaz. O vărbă bună zice că “amară este sămânța înțelepciuni dar dulci sunt roadele sale”.

Dăruire. Da, există și această nevoie. Mai demult credeam că se dăruiesc lucruri pentru că trebuie (gen Crăciuunul), nu pentru că oamenii simt asta. Reține că nu trebui să ai toate celelalte 5 nevoi îndeplinite pentru ca pe urmă să abuzezi de nevoia de dăruire. Poți dărui oricînd, și aici nu mă refer la bani. Și o vorbă de încurajare poate schimba radical viața unui om.

De ce crezi că toti miliardarii au fundații care ajută dezvoltarea altori oameni?. Sentimentul e la fel fie că ai 1 milion sau 1 miliard de dolari. Însă sentimentul de dăruire e mai ceva ca neprețuitul lui Smeagol (Gollum pentru prieteni).

Oricum le-ai socoti și învârti, aceste 6 nevoi fac individul să își ducă zilele mai departe. O singură nevoie să fie de nota 2 și deja există un puternic dezechilibru. Procent de 100% nu va exista la aceste nevoi însă un echilibru, musai să existe. Munca va fi una constantă pentru a menține acest echilibru.

De cele mai multe ori dezechilibrul nu știi unde se află însă îl simți. Cu puțini poți discuta pentru că, așa cum zicema mai sus, cei mai mulți ascultă ca să îți răspundă, nu ca să înțeleagă.

Chill că îți va veni rândul.

Cele bune, să se-adune!