5 skill-uri pe care le dobândești muncind pe GRATIS în voluntariat!
Sună neașteptat de bine, în marketing, cuvântul gratis, mai ales cu majuscule și bolduit.
Trecând peste asta, munca “pe gratis” în lumea voluntariatului este printre puținele acțiuni care pot schimba viața unui om. Îmi amintesc că atunci când eram în liceu îmi era foarte greu de conceput să muncesc undeva pe gratis. Pur și simplu nu îi înțelegeam pe oamenii care se implicau în astfel de activități. Adică de ce să dau din timpul meu, pe care îl petreceam jucându-mă San Andreas Multiplayer, pentru a lucra undeva fără să fiu plătit?
Acest gând se învârtea în mintea mea până când a venit o asociație de voluntariat la liceul la care învățam (vorba vine că învățam) și ne-a invitat la o conferință de voluntariat pe tema Let’s do it Romania!, o activitate destul de notorie în care oamenii merg în diverse locuri pentru a curața mediul înconjurător. O acțiune exemplară (după cum gândesc acum).
Atunci gândurile mele se învârteau pe alte arii, nu manifestam interes față de curățarea mediului înconjurător sau alte chestii de acest gen. Însă se pare că multe fete erau destul de interesate de subiect. Așa că, împreună cu un coleg, am mers până acolo să vedem totuși despre ce e vorba. Se desfășura la o facultate într-o sală uriașă (o aulă) și era plină ochi. Nici măcar nu am avut loc pe scaune, atât de plină era. Așa cum mă așteptam, mare parte din public era de gen feminin.
Parcă instant hormonii au văzut ce se întâmplă și au început să își facă de cap. Așteptam Let’s do it Romania mai ceva decât Crăciunul. Era ca și cum făceam o faptă bună și aveam o mulțime de “cadouri” din care să aleg. La fel și colegul meu.
Așa că ne-am implicat. Ne-am implicat cu un gând anume și planurile nu au ieșit cum ne așteptam. Toți erau super implicați în activitate, și nimeni nu avea timp de povești și tehnici neelaborate de agățat.
Într-un mod ciudat, la final de zi, chiar dacă nu mi-am atins scopul trupesc, l-am dat pe spate pe cel sufletesc. M-am simțit neașteptat de bine după ce am strâns nuștiucâte zeci de kilograme de gunoi. Chiar am fost foarte mulțumit de mine. Chiar m-am simțit folositor și am mai vrut.
Așa că m-am înscris în acea asociație și acolo am întâlnit niște oameni exemplari, am avut niște ieșiri și mai exemplare însă, din păcate, prea puține activități relevante. Mai mult ne întâlneam la cafele să povestim și să fumăm țigări cumpărate la bucată. Nu am mai dat de acel sentiment ca și la Let’s do it Romania, așa că am plecat.
Fast forward vreo 3 ani de zile, am venit la facultate în cel mai fain oraș din lume, Cluj-Napoca, și în acea perioadă a început sezonul de înscrieri în asociațiile studențești. Mi-am amintit de acel sentiment de recunoștință și am decis să mă implic din nou, gândindu-mă că sigur va fi ceva diferit. Dintre toate interviurile pe care le-am avut, un singur tip dintr-o asociație m-a fascinat cu calmul său, cu cunoștințele sale, cu modul în care vedea lucrurile și la ce mi-ar folosi ceea ce aș învăța. Mi-a oferit o altă perspectivă.
Milionarul Dan Lok a zis o vorbă tare valoroasă. Cică “cu cât ai mai multe abilități, cu atât ai mai multe oportunități în viață”. Phu ce bine mi-ar fi prins o astfel de vorbă în liceu. Dar așa a fost filmul și nu e problemă nici că am descoperit-o mai târziu. Ideea e să te implicit ca să îți dezvolți niște skill-uri + soft skills.
Facem toți câte 12 ani de școală și omitem să punem accent și pe aceste abilități, care pot să ne ajute pentru absolut, da’ absolut orice job din lumea asta. Și nu numai un job. Și în relația cu ceilalți oameni. Ține minte că oamenii sunt cea mai importantă resursă. În funcție de cum vorbești cu ei așa vei fi servit – asta se aplică și la cum vorbești cu profesorii.
Munca în echipă este unul dintre aceste soft skills-uri. În liceu se pune prea puțin accent pe acest lucru iar în lumea reală ești practic dependent de asta. Imaginează-ți un lup singuratic care dorește să doboare un bizon. Oricum ai socoti, aduna, scădea, înmulții și împărții, niciodată, dar niciodată un lup singuratic nu va putea doborî acel bizon. Însă alături de o haita e altă poveste.
Așa că întreabă-te:
- Cât de bine poți combate o opinie contrară fără să jignești sau să fii irational?;
- Dar cât de mult oare se pot baza oamenii pe tine când îți asumi să faci o sarcină?;
- Știi să spui nu? (pare pueril de simplu dar nu e chiar așa);
- Dar de delegat sarcini știi cum ai putea face? – să explici un task ca să se înțeleagă exact ce ai nevoie și nu ce crede executantul că ai nevoie;
- Cu prioritizarea sarcinilor cum stai? Ști schema cu important și/sau urgent?
Negocierea este cel de-al doilea soft skill care îți va aduce plus valoare în viață. Atunci când realizezi proiecte care schimbă viețile unor oameni, vei avea nevoie de parteneri de la care:
- Trebuie să știi ce să le ceri – vezi să nu ceri ceva de care nu ai nevoie dar “dă bine”;
- Trebuie să știi până la ce prag lași de la tine – nici prea-prea, nici foarte-foarte
- Trebuie să știi ce le oferi – vezi să existe o oarecare concordanță între ceea ce oferi și ceea ce primești;
- Trebuie să știi să observi – vezi picioarele interlocutorului în limbajul trupului, ele îți vor zice totul;
- Trebuie să știi să îți controlezi tremurul vocii – simte lumea emoțiile mai ceva ca frica;
Vânzarea este un al 3-lea skill pe care dacă îl stăpânești ca la carte poți ajunge de-a dreptul cel mai bogat om din lume. Chiar cel mai bogat. Jeff Bezos a început în tinerețe să vândă cărți. Acum are platforma Amazon unde vinde orice. Gândește-te că în orice circumstanță tu vinzi ceva, fie că e o idee, sau pe tine în fața angajatorului. La orice serviciu sau produs e musai, musai să știi plusurile, minusurile, și, cel mai important, să înțelegi nevoia celui care ar cumpăra.
Știu că pare simplu, însă de cele mai multe ori oamenii nu știu ceea ce au nevoie și tu ai sarcina de a-ți da seama dacă chiar au nevoie de serviciul sau produsul tău, dacă ceea ce le oferi chiar le-ar aduce plus valoare, dacă reacțiile lor sunt sincere, dacă ceea ce spun ei că își doresc e cu adevărat ceea ce își doresc.
Vânzările te pot face cel mai bogat om din lume și în același timp te pot face și cel mai sărac om din lume. Dacă vei stăpâni arta de a știi când să vorbești și când să îl lași pe celălalt să vorbească, poți vinde orice. Oamenii nu pot să tacă mai mult de 10 secunde la telefon. Încearcă. Cel mai bun vânzător vorbește cel mai puțin.
Marketingul este cel de-al 4-lea skill. În orice asociație de voluntariat vei găsi un departament de marketing. Habar nu ai dacă îți va plăcea, însă dacă prinzi gustul și îl stăpânești, vei avea puterea de a influența orice persoană de pe lume. Instrumente precum Facebook, Google, Instagram, TikTok, sunt peste tot, însă nu oricine e capabil să înțeleagă ce e dincolo de o postare, de un text, de un video, de o reclamă. Instrumentele s-au dezvoltat atât de puternic încât poți ajunge să creezi ambasadori de brand fără ca măcar să te ridici de pe scaun.
Event planning-ul este cel de-al 5-lea skill. Organizațiile studenți creează proiecte în mare parte pentru studenți. Niciodată, dar niciodată lucrurile nu vor merge așa cum ați plănuit. Dacă cumva totul merge ceas fără să întâmpinați vreo mică problemă, atunci înseamnă că aveți o problemă.
Musai de gândit înainte logistica și cine cu ce se ocupă. Ce responsabilități are fiecare, pe cine te poți baza, unde sunt cele mai mari provocări, care este planul B, cum măsori rezultatele, cine e responsabil de ce se întâmplă după eveniment, etc.
Îs mai multe de zis, dar acestea ar fi cele de la suprafață.
Însă știi ce e cel mai fain în tot acest voluntariat? Că poți să o dai în bară în stil mare și să nu pierzi nimic. În lumea reală când o dai în bară, ești out. Aici în voluntariat cel care o dă în bară și merge înainte este cel mai valoros.
Sfatul de final este să nu treci prin facultate ca să schimbi ceva pe profilul de facebook. Ce înveți acolo ai oportunitatea să aplici, și chiar dacă nu poți aplica în voluntariat ce înveți la facultate (ex: inginerie chimică), o să poți să înveți cele de mai sus, pentru că atunci când vei deveni important, și nu o să trebuiască să te mai prezinți, o să ai nevoie de acele skills-uri.
Sănătate la iepuri!